luni, 21 martie 2011

Modificari Registru de evidenta a salariatilor

     Pe 16.03.2011 pe site-ul oficial al Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale a fost postat spre dezbatere un proiect de Hotarare de Guvern privind intocmirea si completarea registrului general de evidenta a salariatilor (REVISAL).
     Principalele modificari vizeaza urmatoarele aspecte:
  • pentru a completa si a transmite datele referitoare la personalul unei intreprinderi, angajatorul trebuie sa imputerniceasca in scris un salariat din cadrul entitatii sau sa incheie un contract de prestari servicii cu un furnizori autorizat de ITM;
  • persoana care completeaza si transmite informatiile din REVISAL trebuie sa aiba o calificare/specializare in domeniul resurselor umane si cunostinte de operare a calculatorului la nivel de utilizator;
  • pe langa informatiile referitoare la nume, prenume, CNP, adresa, numarul contractului, data contractului, data inceperii activitatii, tipul contractului, durata contractului si functia ocupata, precum si modificarile referitoare la incetarea contractului de munca, se vor completa si datele referitoare la salariu, sporuri, suspendari.
     Nu se cunosc inca criteriile ce trebuie indeplinite de catre societatile comerciale pentru a putea fi autorizate de catre ITM in vederea incheierii contractelor de prestari servcii cu mai multi angajatori in domeniul resurselor umane.  Este posibil ca sa fie suficient un salariat sa detina calificarea necesara, dar...nu exista nicio siguranta.
     Amenzile sunt foarte mari. De exemplu, daca o persoana necalificata in domeniul resurselor umane transmite modificarile din registrul general de evidenta a salariatilor catre ITM, amenda este cuprinsa intre  3500 de lei si 5000 de lei si angajatorul este cel care isi asuma acest cost. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu