joi, 4 aprilie 2013

Contributii de plata pentru veniturile din activitati independente (I)

    Persoanele care desfasoara activitati independente au calitatea de contribuabili in sistemul public de pensii si la sistemul de asigurari sociale de sanatate. In articolul de astazi ne vom referi in special la urmatoarele categorii:
- intreprinzatorii titulari ai unei intreprinderi individuale;
- membrii unei intreprinderi familiale;
- persoanele titulare a unei persoane fizice autorizate;
- persoanele care realizeaza venituri din profesii liberale;
- persoanele care realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuala, la care impozitul pe veniturile realizate se determina pe baza informatiilor din evidenta contabila.
     Aceste categorii de persoane trebuie sa plateasca contributia de asigurari sociale pentru veniturile realizate, dar nu mai putin de 35% din salariul mediu brut (2223 lei pentru anul 2013) si nu mai mult de 5 ori salariul mediu brut. Art.296^22 din Codul fiscal explica faptul ca atunci cand venitul net este mai mic decat nivelul minim stabilit, contribuabilul nu datoreaza contributie de asigurari sociale. In aceeasi situatie favorabila se afla si contribuabilii impusi pe baza normei de venit: daca norma de venit impartita la 12 luni de activitate este mai mica decat nivelul minim stabilit, nu se datoreaza contributie de asigurari sociale. De asemenea, persoanele care realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din pensii si indemnizatii de somaj, fiind asigurate in sistemul public de pensii sau in sisteme proprii de asigurari sociale, nu datoreaza contributia de asigurari sociale pentru veniturile obtinute din desfasurarea activitatilor independente.
     In ceea ce priveste contributia de asigurari sociale de sanatate, aceleasi categorii de persoane, baza de calcul este diferenta dintre totalul veniturilor incasate si cheltuielile efectuate in scopul realizarii veniturilor (exclusiv cheltuielile reprezentand contributii sociale) sau valoarea anuala a normei de venit. Daca contribuabilul realizeaza si alte categorii de venituri asupra carora se calculeaza contributia, nu trebuie sa plateasca contributia de asigurari sociale de sanate asupra veniturilor din activitati independente. 
     In concluzie, daca o persoana realizeaza venituri din activitati independente si are, de exemplu, calitatea de salariat, nu va trebui sa contribuie suplimentar la sistemul public de pensii si la sistemul de asigurari sociale de sanatate.  
     
     Sursa: Art. 296^21-296^23 din Codul fiscal.