vineri, 24 decembrie 2010

Craciun fericit!!!

     De dragul fericirii, iubirii si a armoniei sufletesti, va dorim ca sarbatoarea Craciunului sa va aduca pace, sanatate si bucurie alaturi de cei dragi. Precum aceasta sarbatoare a nasterii Domnului este binecuvantata, asa sa fie si fiecare dintre dumneavoastra, sa simtiti caldura lui Dumnezeu si sa multumiti pentru tot ce aveti. Craciun fericit!!!

    For happiness, love and spiritual harmony, we wish you that Christmas bring you peace, health and joy near the ones you love. As this celebration of Jesus' birth is blessed, so be each of you, feel the warmth of God and  thank him for all. Marry Christmas!!!

     Pour bonheur, amour et harmonie de l'ame, nous vous souhaitons que le Noel vous apportera la paix, la sante et la joie avec les personnes que vous aime. Comme cette celebration de la naissance de Jesus est benie, ainsi soit chacun de vous, sentez la chaleur de Dieu et remerciez pour tout. Joyeux Noel!!!

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Salariu minim de 700 lei in mediul privat de la 01.01.2011

     Potrivit noului Contract Colectiv de Munca la nivel national pentru anii 2011-2014, negociat de sindicate si patronate, salariul minim in 2011 in mediul privat va fi de 700 lei/luna, reprezentand 4.118 lei/ora pentru un program complet de aproximativ 170 de ore pe luna.
     In urma negocierilor, s-au stabilit coeficientii minimi de ierarhizare pentru categoriile diferite de salariati (care se aplica la salariul minim), astfel:
  • muncitori:
    • necalificati = 1;
    • calificati = 1.1.
  • personal administrativ incadrat in functii pentru care conditia de pregatire este:
    • liceala = 1.1;
    • postliceala = 1.15.
  • personal de specialitate incadrat pe functii pentru care conditia de pregatire este:
    • scoala de maistri = 1.3;
    • studii superioare de scurta durata = 1.3.
  • personalul incadrat in functii pentru care conditia de pregatire este cea de studii superioare = 1.72.
      Depunerea spre inregistrare a Contractului Colectiv de Munca pentru perioada 2011-2014 se va face pana pe data de 24.12.2010.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Situatiile financiare anuale se vor depune doar la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice

     Conform Ordonantei de Urgenta nr.90/2010 din 29.09.2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.674 din 4.10.2010, situatiile financiare anuale incepand cu anul fiscal 2010 se vor depune la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, pe hartie si in format electronic sau doar in format electronic in cazul in care au atasate o semnatura electronica extinsa.
     Pentru a asigura publicarea unei parti minime din situatiile financiare anuale, Ministerul Finantelor Publice va transmite electronic la Oficiul National al Registrului Comertului urmatoarele acte: situatiile financiare anuale/situatiile financiare anuale consolidate, raportul/raportul consolidat al consiliului de administratie/al directoratului, raportul cenzorilor/raportul auditorilor financiari, indicatorii economico-financiari necesari efectuarii publicitatii legale.
     Pentru a evita indoiala mediului de afaceri referitoare la necesitatea depunerii situatiilor financiare si la Oficiul National al Registrului Comertului, la art.III al OUG 90/2010 este facuta precizarea: de la data de 01.01.2011 situatiile financiare anuale si documentele anexate acestora, prevazute la art.185 din Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale ulterioare, se depun numai la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice.

Salariul minim de 670 lei lunar de la 01.01.2011

     Pe 9.12.2010 a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.824, Hotararea Guvernului nr.1193/2010 referitoare la stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, care va fi incepand cu 01.01.2011 de 670 lei lunar. La art.2 se precizeaza faptul ca pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de baza nu poate fi inferior salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata de 670 lei.
     Amenda pentru nerespectarea acestei prevederi legislative este  cuprinsa intre 1000 lei si 2000 lei.
    Hotararea Guvernului nr.1193/2010 abroga Hotararea Guvernului nr.1051/2008 prin care s-a impus un salariu minim brut pe tara de 600 lei lunar.
 

joi, 9 decembrie 2010

Obligatii declarative aferente lunii noiembrie 2010

     Pentru luna de raportare noiembrie 2010, intreprinderile, in functie de specificul activitatii, trebuie sa intocmeasca si sa depuna urmatoarele declaratii la Directia Generala a Finantelor Publice Judeteana:
  • Declaratia 100 - Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat 
  • Declaratia 102 - Declaratie privind obligatiile de plata la bugetele asigurarilor sociale şi fondurilor speciale 
  • Declaratia 103 - Declaratie privind accizele
  • Declaratia 300 - Decont de taxa pe valoarea adaugata
  • Declaratia 390 VIES - Declaratie recapitulativa privind livrarile/ achizitile/ prestarile intracomunitare de bunuri
     De asemenea, trebuie depuse la:
  • Casa Judeteana de Pensii:
    • Declaratia privind evidenta nominala a asiguratilor si a obligatiilor de plata catre bugetul asigurarilor sociale de stat (Anexa 1.1 si Anexa 1.2)
  • Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca:
    • Declaratia privind datele despre angajator - subventii, scutiri si reduceri (Anexa nr.2)
  • Casa de Asigurari Sociale de Sanatate:
    • Centralizatorul referitor la obligatiile de plata ale anagajatorului la FNUASS (Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate)
    • Lista nominala cuprinzand persoanele asigurate pentru care se stabileste contributia de asigurari sociale de sanatate
    • Declaratia privind evidenta obligatiilor de plata catre FNUASS pentru concedii si indemnizatii
      Termenul de depunere al declaratiilor este de 25.12.2010, in afara de Declaratia 390 VIES pentru care termenul este de 15.12.2010.

Declaratie unica pentru contributiile de asigurari sociale si impozit pe venit

     Pe data de 08.12.2010 Guvernul a decis instituirea unei declaratii unice pentru contributiile de asigurari sociale si impozit pe venit, ce va intra in vigoare de la 01.01.2011. Aceasta declaratie se va depune la Directiile generale a finantelor publice judetene, iar cei de la Ministerul Finantelor vor trimite toate informatiile necesare la celelalte institutii bugetare (Casa de pensii, Agentia de somaj, Casa de asigurari sociale de sanatate). Declaratia va putea fi depusa atat fizic, cat si electronic. Urmeaza a fi modificat Codul fiscal pentru ca aceasta dicizie sa fie acoperita de un act normativ.
     Prima declaratie unica va fi depusa pana la data de 25.02.2011, fiind aferenta lunii ianuarie 2011.
      

sâmbătă, 4 decembrie 2010

     Chiar si in ultima luna din anul 2010, guvernul modifica legi, trezeste discutii si dezbateri publice, cu scopul de a ...face ceva. Astfel, Ministerul Administratiei si Internelor a intocmit un proiect de lege pentru a modifica statutul functionarilor publici care se va afla in dezbatere publica pana pe 13.12.2010.
     Cea mai controversata modificare o reprezinta noua forma a art. 94 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, unde, potrivit acestui proiect, functionarii publici vor putea fi concediati (prin suspendarea de drept a contractului de munca) in perioada in care se vor afla in concediu medical sau in concediu de maternitate,
     De asemenea, art.4  va cuprinde specificarea conform careia un functionar public nu are voie sa faca parte din structurile de conducere ale partidelor sau formatiunilor politice.
     Loviturile adresate functionarilor publici nu s-au oprit la diminuarea salariilor cu 25% si la concedierile masive din cursul acestui an calendaristic, iar seria "grijilor" excesive ale statul fata de aceasta categorie de cetateni continua.

joi, 2 decembrie 2010

     Pe 25.11.2010 a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.789 Ordinul ANAF nr.2689/2010 cu privire la noul model al Declaratiei de impozit pe profit (formularul 101) aferente anului fiscal 2010.
     Termenul limita pentru depunerea Declaratiei privind impozitul pe profit nu s-a modificat, ramanand data de 25 aprilie a anului urmator sau 25 februarie pentru societatile comerciale (prevazuti la art.34 alin.1, lit.b din Ligea nr.571/2003) care definitiveaza inchiderea exercitiului financiar, precum si organizatiilor nonprofit si contribuabilii care obtin venituri majoritare din cultura cerealelor si plantelor tehnice,pomicultura si viticultura. Entitatile economice care isi inceteaza activitatea in cursul anului fiscal sunt obligati sa completeze si sa depuna Declaratia 101 pana la data depunerii situatiilor financiare la Oficiul Registrul Comertului.
     Conform ordinului, pentru anul fiscal 2010 vor fi considerate doua perioade fiscale: 1.01.2010-30.09.2010, pentru care declaratia se va depune pana la 25.02.2011 si 01.10.2010-31.12.2010, perioada pentru care termenul limita de depunere este de 25.02.2011. Toate detaliile necesare in vederea completarii formularului 101 sunt puse la dispozitia contribuabililor prin intermediul instructiunilor de completare a formularului 101 Declaratie privind impozitul pe profit, cod 14.13.01.04, ce constituie anexa nr.2 la Ordinul 2689/2010.